Merita sa te inregistrezi ca platitor de TVA, daca ai o mica afacere?
Intreprinzatorii aflati la inceput de drum, care intentioneaza sa isi deschida o firma, trebuie sa estimeze cu atentie cifra de afaceri pe care o vor realiza, deoarece in functie de acest indicator inregistrarea in scop de TVA devine sau nu optionala. De asemenea, inregistrarea in scop de TVA poate aduce unele avantaje firmelor in situatii specifice.
Ca regula generala, orice persoana impozabila stabilita in Romania care efectueaza activitati economice taxabile trebuie sa solicite inregistrarea in scop de TVA, a declarat pentru AvocatNet.ro Alin Negrescu, senior manager Tax, in cadrul KPMG.
Totusi, intreprinzatorii care isi infiinteaza o firma pot decide daca se inregistreaza sau nu in scop de TVA, insa trebuie sa tina cont de anumite conditii.
Astfel, societatile nou infiintate trebuie, in principiu, sa solicite inregistrarea in scop de TVA daca inregistreaza o cifra de afaceri anuala de cel putin 220.000 lei, ne-a explicat specialistul KPMG. In cazul societatilor a caror cifra de afaceri anuala este sub acest plafon, inregistrarea in scop de TVA este optionala, aplicandu-se un regim special de scutire.
“Asadar, in cazul intreprinzatorilor aflati la inceput de drum, care doresc infiintarea unei noi societati, inregistrarea in scop de TVA trebuie analizata in principal din perspectiva cifrei de afaceri pe care estimeaza ca o vor realiza, dar si prin prisma naturii operatiunilor pe care le deruleaza”, a subliniat Alin Negrescu.
De asemenea, societatile nou infiintate care analizeaza oportunitatea inregistrarii in scop de TVA, exceptand situatiile cand aceasta este obligatorie, ar trebui sa tina cont de aspectele urmatoare:
componenta/structura clientelei (cui se adreseaza – persoanelor fizice sau juridice);
volumul si natura achizitiilor destinate desfasurarii activitatii (in special pentru a estima impactul exercitarii dreptului de deducere a TVA);
costurile administrative care ar fi generate de indeplinirea obligatiilor declarative privind TVA;
planurile de dezvoltare pe termen scurt si mediu.
Procedura de inregistrare in scop de TVA nu este una foarte complicata si, in functie de autoritatea fiscala competenta, in practica aceasta poate dura aproximativ 7 – 10 zile lucratoare, a adaugat specialistul KPMG.
Pe langa declaratia de inregistrare (formularul 098), documentele necesare pentru inregistrarea in scop de TVA sunt actele doveditoare ale spatiului destinat ca sediu social si eventuale sedii secundare, daca este cazul.
Exceptia de la regula
Desi legislatia in vigoare prevede ca societatile nou infiintate trebuie sa solicite inregistrarea in scop de TVA daca inregistreaza o cifra de afaceri anuala de cel putin 220.000 lei, exista insa numeroase cazuri exceptionale in care o societate poate fi obligata sa se inregistreze in scop de TVA, indiferent de cifra de afaceri.
“De exemplu, obligativitatea inregistrarii intervine in cazul efectuarii de achizitii intracomunitare de bunuri in valoare de cel putin 10.000 de euro pe parcursul unui an calendaristic, achizitii de servicii intracomunitare sau prestari de servicii intracomunitare efectuate de catre respectiva societate”, ne-a precizat Alin Negrescu.
Regimul firmelor nou infiintate care au o cifra de afaceri sub 220.000 lei
In cazul societatilor nou infiintate pentru care cifra de afaceri estimata a fi realizata se situeaza sub plafonul de 220.000 lei, trebuie analizata daca este necesara inregistrarea in scop de TVA sau daca se aplica regimul special de scutire.
In acest sens, daca o societate opteaza pentru inregistrarea in scop de TVA, atunci trebuie sa tina cont de faptul ca odata ce este inregistrata, pretul bunurilor livrate si/sau a serviciilor prestate va trebui sa includa si taxa pe valoarea adaugata, ne-a precizat specialistul KPMG.
Potrivit specialistului, acest lucru poate constitui un dezavantaj pentru o societate ai carei clienti sunt indeosebi persoane fizice pentru care orice TVA adaugat la pretul bunurilor si/sau serviciilor achizitionate constituie un cost suplimentar.
Deducerea TVA
Firmele care se inregistreaza in scop de TVA beneficiaza de dreptul de deducere a taxei aferente achizitiilor efectuate, comparativ cu o societate neinregistrata pentru care orice TVA aferenta achizitiilor sale constituie un cost.
“Exercitarea dreptului de deducere a taxei pe de o parte, si respectiv, colectarea taxei pentru tranzactiile efectuate reprezinta principalele aspecte ce trebuie avute in vedere de catre o societate atunci cand decide inregistrarea in scop de TVA”, a punctat Alin Negrescu, senior manager Tax in cadrul KPMG (foto dreapta).
Ca regula generala, o societate inregistrata in scop de TVA isi poate exercita dreptul de deducere a TVA aferente achizitiilor efectuate si care sunt destinate a fi utilizate pentru activitatea economica, si respectiv, are obligatia de a colecta TVA pentru tranzactiile efectuate, desigur, in cazul in care nu se aplica nicio scutire prevazute de lege, a adaugat aceeasi sursa.
“La sfarsitul fiecarei perioade fiscale (care poate fi luna sau trimestrul in cazul unei cifre de afaceri anuale de sub 100.000 de euro), prin decontul de TVA se determina fie suma TVA care trebuie achitata, in cazul in care TVA colectata este mai mare decat TVA deductibila, fie suma TVA de rambursatin cazul in care suma TVA deductibila depaseste TVA colectata. Suma reprezentand TVA de rambursat poate fi solicitata la rambursare sau aceasta poate fi preluata in deconturile urmatoare pana la stingerea integrala a acesteia”, a declarat specialistul KPMG.
Important! Rambursarea TVA, de regula, se face doar in urma unei inspectii fiscale, iar in practica acest lucru poate dura cateva luni sau chiar un an, a atras atentia Alin Negrescu.
Sursa citata a mai spus ca acestea sunt regulile de baza ale functionarii mecanismului de deducere, respectiv de colectare a taxei, insa legislatia fiscala prevede o serie de reguli specifice care trebuie avute in vedere in situatii mai complexe.
De exemplu, incepand cu acest an a fost introdus sistemul de TVA la incasare, aplicabil societatilor cu o cifra de afaceri anuala sub plafonul de 2.250.000 lei, care prevede reguli speciale cu privire la deducerea si respectiv colectarea TVA, in general, in functie de data incasarii/platii contravalorii tranzactiilor efectuate.
“In prezent aplicarea acestui sistem este obligatorie pentru contribuabilii eligibili in functie de plafonul cifrei de afaceri, dar, avand in vedere dificultatile practice generate de aplicarea acestui sistem, trebuie mentionat faptul ca exista discutii serioase la nivelul autoritatilor fiscale, in sensul de a face acest sistem optional incepand cu anul viitor”, a declarat Alin Negrescu.
Achizitiile de bunuri din UE
In ceea ce priveste exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adaugata, trebuie mentionat faptul ca si in cazul achizitiilor de bunuri/servicii care sunt taxabile in alte state membre ale UE, exista posibilitatea ca o societate inregistrata in scop de TVA sa solicite si bineinteles sa obtina recuperarea acelei taxe, urmand o procedura speciala prevazuta de Directiva Europeana CE 9/2008 si care este implementata la nivelul fiecarui stat membru, a explicat specialistul KPMG.
De asemenea, un alt avantaj pe care o societate inregistrata in scop de TVA il are comparativ cu o societate neinregistrata este legat de achizitii intracomunitare de bunuri, acolo unde o societate inregistrata in scop de TVA va putea primi o factura fara TVA si va inregistra TVA datorata in Romania prin mecanismul de taxare inversa care presupune o simpla inregistrare/declarare atat a TVA deductibile, cat si a TVA colectate, a adaugat Adrian Negrescu.
In schimb, o societate care nu este inregistrata in scop de TVA si care nici nu ar avea obligatia inregistrarii ca urmare a achizitiei intracomunitare de bunuri efectuate, va primi o factura cu TVA din statul membru al furnizorului, aceasta taxa constituind un cost suplimentar.
—
Important! Cota standard de TVA este in prezent 24%, existand alte doua cote reduse respectiv 9% aplicabila in general pentru servicii hoteliere, carti, reviste, produse de panificatie si 5% aplicabila in anumite conditii pentru livrarea de locuinte.