Lista beneficiilor salariale 2023 si modul lor de impozitare
Regulile fiscale se modifica permanent si in mod special, la inceputul unui an fiscal. Exista mai multe noutati in ce priveste beneficiile si alte sume pe care angajatorii le pot acorda angajatilor in 2023. Iata lista completa mai jos:
1.Tichetele de masa
Tichete de masa reprezinta unul din cele mai comune tipuri de beneficii pe care angajatorii le pot acorda salariatilor.
Singura taxă care se aplică tichetelor de masă, acordate potrivit legii este impozitul de 10% care se reține de la salariat. Valoarea maxima a unui tichet de masa este de 30 de lei.
Contravaloarea tichetelor de masa nu se retine integral din salariul net al angajatului, doar valoarea impozitului se retine din salariu.
2.Masina pe firma
Masina pe firma poate fi utilizata exclusiv in scopul derularii activitatii firmei sau atat in scopul activitatii firmei cat si in scop personal.
Indiferent ca ne aflam in cazul unei microintreprinderi sau al unui platitor de impozit pe profit si indiferent ca masina este utilizata in scop personal sau in scopul activitatii firmei, decontarea cheltuielilor cu mașina de serviciu nu este considerata avantaj în natură.
Pentru cheltuielile rezultate din utilizarea masinii de firma, nu se reține impozit și contribuții sociale obligatorii.
3.Tichete cadou, cadouri in bani si in natura
Tichetele cadou nu se pot acorda decât propriilor salariați. Tichetelor cadou care se pot acorda in regim de scutire de taxe pentru angajati, sunt limitate la o anumita suma maximala/cadou/ocazie.
Mai precis, cadourile in bani si in natura, inclusiv tichetele cadou oferite de angajatori, nu sunt cuprinse în baza de calcul a contribuțiilor si impozitului în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, cu fiecare ocazie dintre cele de mai jos, nu depășește 300 lei:
(i) cadouri oferite angajaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paștelui, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase;
(ii) cadouri oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie;
(iii) cadouri oferite angajaților în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie.
Suma care depaseste 300 lei/persoana/ocazie se supune impozitului si contributiilor sociale obligatorii.
Este de mentionat faptul ca valoarea cumulata a tichetelor cadou, cadourilor in bani si in natura nu poate depasi 300 lei, cu alte cuvinte, nu se pot acorda si tichete de 300 lei si cadouri in bani/natura de 300 lei.
4.Decontarea transportului la si de la locul de munca
Codul fiscal prevede ca următoarele venituri nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit și nici nu se supun contribuțiilor sociale: “… contravaloarea transportului la și de la locul de muncă al salariatului, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă sau în regulamentul intern” (art. 76 alin.(4) lit a) si art. 142 lit.b))
Trebuie ținut cont de faptul că acest beneficiu trebuie prevăzut în contractul de muncă sau regulamentul intern.
5.Diurna pentru angajati
Ce reguli se aplica incepand cu aceasta data, reguli care vor fi valabile si in 2023?
Exista doua plafoane care se aplica impreuna pentru determinarea sumei pana la care diurna reprezinta venit neimpozabil si nesupus contributiilor sociale, astfel:
- a) un plafon maxim deductibil al diurnei/zi :
pentru diurna interna- suma maxim deductibila este de 50 lei/zi.
pentru diurna externa : suma maxim deductibila este 2.5 ori nivelul pentru institutii publice. Diurna externa maxim deductibila este stabilita pentru fiecare tara in parte. Tabelul cu sumele pentru fiecare tara il poti gasi AICI.
- b) un plafon maxim pe luna, de 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat -pentru salariati iar pentru administratori –3 remunerații prevăzute în raportul juridic. Se aplica atat pentru diurnele externe cat si interne.
Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.
Plafonul aferent valorii a 3 remunerații prevăzute în raportul juridic se calculează prin raportarea celor 3 remunerații la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile din perioada deplasării.
6.Cursurile de pregatire profesionala
Pregatirea profesionala a angajatilor nu este supusa nici unei limitari din punct de vedere fiscal.
Mai precis, nu este supusa nici impozitului pe venit si nici contributiilor sociale, cheltuielila efectuate de angajatori/plătitori pentru pregătirea profesională și perfecționarea angajaților, administratorilor stabiliți potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat și directorilor care își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii, astfel cum este prevăzut în raporturile juridice respective, pregătire legată de activitatea desfășurată de persoanele respective pentru angajator/plătitor (art. 76 alin.(4) lit.p) si art. 142 lit.n) din Codul fiscal).
- Vouchere de vacanta
Voucherele de vacanță sunt bilete de valoare care se acordă angajaților pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern. Nivelul maxim al sumei care poate fi acordată unui angajat în decursul unui an fiscal sub forma voucherelor de vacanță este de 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată.
În conformitate cu prevederile Codului Fiscal, aceste tichete acordate de angajator angajatului conform legii sunt supuse impozitului pe venitul din salarii, însă nu sunt incluse în baza de calcul al CAS, CASS.